Creşterea societăţii depinde mai ales de calitatea personalului
Nici cel mai priceput Self Made Man (Om care s-a realizat prin propriile puteri) nu s-a realizat cu adevărat sigur, fără sprijinul, ajutorul, colaborarea şi susţinerea persoanelor calificate.
În cuvinte simple: creşterea şi succesul societăţii depind în mod direct şi proporţional de calitatea colaboratorilor.
Doar antreprenorul ştie bine de ce colaboratori are nevoie şi cu ce caracteristici, dar deseori nu ştie cum să îi găsească!
Credeţi că este un discurs banal? Ei bine, faptele demonstrează exact contrariul.
În majoritatea cazurilor, căutării şi selecţiei de personal pentru societate îi lipseşte o metodă obiectivă şi examene adecvate înainte de angajare. Este ca o reţea care are ochiurile prea mari! Astfel, probabilitatea de a angaja persoane care se dovedesc a fi problematice este într-adevăr foarte mare.
Dacă, în schimb, procesul de căutare şi selecţie are loc printr-o metodă optimă, atunci tot personalul va împărtăşi valorile misiunii societăţii. Va pune trup şi suflet în dezvoltarea sarcinilor sale şi beneficiile vor fi imediat evidente pentru toată lumea.
Odată găsite persoanele potrivite, este indispensabil să continuaţi pe drumul corect, aplicând aceste 8 sfaturi:
1. Evitaţi să supraîncărcaţi personalul corespunzător cu sarcini;
2. Premiaţi des pe cine merită;
3. Creaţi relaţii umane în interiorul echipei dvs.;
4. Păstraţi-vă întotdeauna promisiunile;
5. Promovaţi persoanele care au demonstrat capacităţi (lăsaţi-le să participe la decizii importante);
6. Faceţi-le să fie pasionate de muncă (investiţi în formare pentru a le spori competenţele şi capacităţile);
7. Susţineţi-le şi faceţi-le să vă simtă tot mai aproape;
8. Oferiţi-le întotdeauna noi provocări şi noi obiective.
Nu este întâmplător faptul că în SUA învaţă stimularea productivităţii, şi prin concursuri şi competinţii în firmă, prin care să se creeze un mediu armonic şi de colaborare: Team Building-ul.
Introdu în societate doar profile corespunzătoare, atent selecționate.
Împărtăşeşte cu ei valori şi obiective ale societăţii.
Tratează-i cu umanitate, învăţându-i cum să devină dedicaţi şi pasionaţi de muncă.
APLICAREA ACESTEI OPERAŢIUNI ÎN MOD CORECT ESTE UN FACTOR STRATEGIC, FOARTE IMPORTANT, DEOARECE VA CONTRIBUI PUTERNIC LA CREŞTEREA ŞI LA SUCCESUL SOCIETĂŢII TALE!